Colectăm selectiv indiferent de context.

În data de 7 Iunie 2017 a avut loc la Palatul Bragadiru, Conferința România – 10 ani în mediul European, organizată de Asociația Planeta Verde în parteneriat cu Asociația Română de Mediu purtând Înaltul Patronaj al Ministerului Mediului.

Conferința a fost organizată cu prilejul împlinirii a 10 ani de când România a aderat la Uniunea Europeană și s-a aliniat la normele legislative europene de mediu. Împreună cu ministrul mediului, Grațiela Leocadia Gavrilescu, și foști miniștri prezenți în sală,  ne-am propus să  analizăm situația legată de mediului înconjurător, patrimoniul forestier, calitatea aerului, conservarea naturii și a biodiversității, resursele de apă, resursa solului și a subsolului, dar și zona de cercetare și educație.

La acest eveniment au fost prezenți oficiali din Ministerul Mediului, reprezentat prin doamna Grațiela Gavrilescu și consilieri ai domniei sale, foști miniștri ai mediului precum domana Sulfina Barbu, Petru Lificiu, Ioan Jelev, Lucia Varga, dar și consilierul Prim-Ministrului României, Ionuț Pascu, care a transmis mesajul Premierului.

La eveniment am colectat selectiv

Cutiile negre de colectare selectivă au fost plasate pe întreg perimetrul spațiului alocat conferinței, iar invitații prezenți au avut posibilitatea de a face colectare selectivă a deșeurilor de ambalaj separate de cele menajere. A fost un bun prilej să amintim, încă o dată, de importanța acestui domeniu și de faptul că indiferent de împrejurăro, toți purtăm responsabilitatea față de mediu înconjurător. A fost, de asemenea, un bun prilej de a transmite oamenilor din mass media prezenți la conferință că rolul nostru, ca ONG, este acela de a fi o interfață între cetățeni și autorități atunci când vorbim de problemele legate de mediu înconjurător și ecologie.